Auto-sabotajul în dietă

Excese culinare în stil balcanic

Acest articol a apărut în luna septembrie în revista SHAPE, titlul pentru femeile din România pasionate de sport, well-being şi nutriţie, cu care derulez o colaborare pe care o preţuiesc mult. Am scris atunci cititoarelor despre cum să înceapă un nou stil de viaţă şi cum să-l menţină, şi azi împărtăşesc informaţia şi cu voi…

Ne punem dorinţe: să avem mai multă grijă de noi, să mâncăm mai sănătos, să obţinem un plus de energie, să scădem un număr-două la haine, să ne fie drag de noi când ne privim în oglindă…şi lista poate continua. Simţim că e nevoie de schimbare în vieţile noastre, ajungem să formulăm, în minte şi în conversaţii, ce anume ne propunem şi apoi chiar să găsim Ziua (cea Mare) în care începem planul de bătaie. Trăim din plin euforia începutului, fără foame, oboseală sau teamă, blindate, s-ar părea, cu forţă, entuziasm, speranţă. Şi cum strigăm în gura mare, sau în surdină, “Uitaţi-vă la mine, chiar pot!”, ceva misterios şi nelalocul lui se întâmplă de fiecare dată:  undeva, pe la mijloc sau spre final, cedăm.

În spatele aparenţelor

Dacă ai trecut măcar o dată  prin scenariul de mai sus, atunci ştii despre ce vorbesc. Vrei să renunţi la un obicei – la mâncat dulciuri, la carne, la ţigări, la paharele de vin care se înlănţuie la tine pe masă la sfârşit de zi sau săptămână – dar, mai mult decât să întrerupi, pentru câteva zile sau luni, ciclul programului ce rulează neobosit în viaţa ta, nu ai reuşit. Te consideri poate slabă şi lipsită de voinţă, dar, te asigur, nu eşti decât una dintre persoanele care nu au aflat încă faptul că auto-sabotajul e unul dintre mecanismele subconştiente care intră în vigoare atunci când începem să derulăm o schimbare bruscă pentru minte şi, mai ales, pentru corp. Practic, atunci când tu decizi să te eliberezi de un obicei pe care îl ai, nu scapi doar de un viciu sau o dependenţă, ci pierzi, odată cu ele, şi singura cale de gestionare a stresului şi-a problemelor pe care o cunoşti. Cum mâncatul, fumatul şi consumul de alcool reprezintă mecanisme de sublimare, de transformare a unei stări (cotidiene sau generalizate) neplăcute, în momentul în care renunţăm la toate sau la oricare dintre ele, ne trezim, din păcate, fără vreo altă formă de apărare. Iar poftele, care apar primele, sau stările de rău – ameţeală, lipsă de vlagă, irascibilitate, agresivitate – care apar ulterior pe perioada noului program de viaţă nu sunt decât semnale de împotrivire din partea organismului, aflat în disconfortul profund al schimbării.

Nevoia de plăcere

Când ne topim de poftă în faţa unei prăjituri cu ciocolată şi nu putem să simţim bine fără să o devorăm atunci, acolo, pe loc  – iar asta e valabil şi când subiectul e o ţigară sau o bucată de pâine proaspăt scoasă din cuptor  – ce se întâmplă e că ne sabotăm stilul de viaţă sănătos din cauza nevoii acute de plăcere imediată. Acesta e explicaţia pentru care îndrăgostiţii şi artiştii în plin proces de creaţie uită de foame şi de sete: creierul lor e atât de ocupat şi mulţumit deja cu ceea ce le place şi au în faţă, încât nu mai caută alte surse de…bine. Şi aici e tot secretul unei diete reuşite: să ai grijă să pui ceva în locul din care scoţi, să te preocupi să substitui, prin noi metode şi alimente, nevoile fizice şi, mai ales, cele psihice ale corpului. Degeaba te înarmezi cu o voinţă de fier ca să operezi schimbări în alimentaţie, dacă partea emoţională nu e îndeajuns de armonioasă şi nu obţii surse auxiliare de plăcere –  prin intermediul relaţiilor interumane, al unei pasiuni pe care o cultivi sau al unui proiect specific care îţi oferă satisfacţii etc – care sunt esenţiale ca suport mental şi moral pe durata unei astfel de perioade de schimbare. Iar când aceste trăiri lipsesc, la acel moment, din peisaj, şansele să reuşeşti să susţii până la capăt tranziţia către un nou stil alimentar sunt, implicit, diminuate.

Hrana cea de toate zilele

Dar nu doar o mare iubire în derulare, sau orice alt proiect major, personal sau profesional, te poate ţine la adăpost de pofte şi nevoi năvalnice, ci şi o bună strategie şi planificare a paşilor către schimbare. Când ştim cu ce ne confruntăm şi care sunt adevăratele puncte vulnerabile din noi e mult mai simplu să urzim un plan care să fie sustenabil şi rodnic pe termen lung. Primul lucru, şi cel mai practic, e să ne asigurăm că suplinim în mod corespunzător toate  nevoile fizice. Concret, că organsimul nostru îşi primeşte doza de vitamine, minerale, fibre, proteine, lipide şi carbohidraţi şi că nu trece într-o extremă ce conduce la o toană sau criză care să ne descurajeze sau chiar să ne împiedice să mergem mai departe. Dacă scoatem proteina animală (carne, ouă, lactate), o înlocuim cu cea vegetală (fasole, linte, năut) , dacă renunţăm la făinoase (gluten), punem în loc amidonoase (cartof), iar dacă nu mai consumăm zahăr, ne bazăm pe fructe crude sau deshidratate (curmale, caise, smochine). Principiul este să substituim elementele care ne fac rău cu altele mai sănătoase, chiar dacă rămâne să mai lucrăm la capitolul cantităţi, calorii, orar de mese şi aşa mai departe.

Lungul drum către tine

Mai există un al doilea aspect, la care e nevoie de lucru atunci când alunecăm pe panta auto-sabotajului, şi care e mult mai subtil, dar nu de neglijat: relaţia cu mintea şi cu ego-ul nostru. Majoritatea dintre noi care ne apucăm de o dietă ne propunem mental s-o facem rapid, ca şi cum am da pe gât o pastilă amară, ca la scurt timp după să ne simţim revigoraţi şi calmi. Dar nu luăm în calcul că exigenţele minţii – „vreau să slăbesc 5 kilograme în 2 săptămâni”,  „vreau să scap de celulită şi de pielea lăsată într-o lună de antrenament draconic la sală”, „nu mai pun gura pe pizza/paste/cartofi prăjiţn viaţa mea”  –  nu ţin cont de „vocea” corpului, iar acesta se revoltă. Ceea ce ne dorim să se întâmple cât mai repede şi cu rezultate evidente nu este, de cele mai multe ori, aliniat cu capacitatea nostră de schimbare şi transformare naturală şi organică, şi atunci, inevitabil, dăm chix. A avea parte de o tranziţie reuşită pe tărâmul magic al unei vieţi sănătoase înseamnă să te laşi în voia şi în ritmul schimbării, să te bucuri de ce faci şi de întregul proces. Să nu înumeri zilele până la destinaţie, ci alimentele şi senzaţiile noi pe care le-ai descoperit. Mutând focusul de pe ce nu-ţi place pe ceea ce îţi place, ai vrea ca această călătorie către tine, în varianta ta cea mai bună, să nu se mai termine, de fapt, vreodată.

Învățăm să putem

Un scurt mesaj motivațional

Fiecare dintre noi are unul sau mai multe capitole la care vrea să lucreze dar atunci când vine concret vorba să o facă, de undeva, din lăuntrul său, aude clar vocea lui NU POT. Care apoi capătă tonuri de NU ACUM, NU AM TIMP, NU SUNT PREGĂTIT și așa mai departe.

La prima vedere, aparenta neputința este ușor confundată cu lipsa de voință și cei mai mulți dintre noi cădem ușor în capcana de a ne face vinovați că nu suntem suficient de puternici să reușim ce ne-am propus. „Nu am voință să slăbesc”, „nu am voință să mă las de fumat”, „nu am voință să mă țin de sport”, „nu am voință să fac o schimbare” – toate aceste gânduri, rostite sau nu cu voce tare, se transformă progresiv în credințe care ajung, într-adevăr, să ne limiteze aria de posibilități și să pună pe noi ștampila de neputincioși.

Dar cei care au încercat o dată sau de mai multe ori să atingă un obiectiv ca cele enumerate mai sus, au eșuat și apoi s-au resemnat cu falsa impresie că nu sunt în stare, nu au aflat încă metoda corectă prin care se pot duce la bun sfârșit și împlini cu adevărat astfel de planuri: nu voința este răspunzătoare de succes, ci reorientarea minții către alte zone de interes și captarea atenției în altă direcție.

Când un fumător se îmbarcă într-un zbor de 12 ore, nu voința este cea care îl determină să nu își aprindă o țigară, ci faptul că știe că oricum nu poate să fumeze și atunci gândurile lui se mută, relativ ușor, în altă parte: la filmul de pe ecran, la priveliștea de pe geam, la alți pasageri și tot așa. Astfel, el reușește să nu mai fumeze de-abia când atenția și concentrarea lui s-au deplasat de pe obiectul X pe obiectul Y.

Este, practic, același efect ca atunci când suntem îndrăgostiți: cui dintre noi îi mai arde de mâncare atunci când gândurile și energia noastră merg cu intensitate către persoana iubită? Sau cărui copil i se mai face foame atunci când se află în față cu jucăria mult dorită pe care abia o descoperă și de care nu se mai satură ore în șir?

Ei bine, putem replica fenomenul chiar și atunci când nu suntem îndrăgostiți și nici nu primim jucăria preferată 🙂 Putem să-i dăm minții noastre ceva de lucru – o activitate creativă, ceva care să ne distragă atenția și să ne facă în același timp plăcere – și vom vedea că vor trece ore, chiar zile în care nu ne vom gândi obsesiv că ne e greu fără…dulciuri, țigări, internet sau alte mici mari dependențe care ne dau impresia că nu putem trăi fără ele.

Când am ținut postul cu apă de 7 zile, nu vă imaginați că m-am gândit prea mult la mâncare sau m-am fixat pe ideea că nu o să mai pun ceva în gură atâta timp. Dacă mi-aș fi canalizat atenția pe acest aspect, cu siguranță că aș fi căzut răpusă de foame, la propriu și la figurat. În schimb, am căutat să mă concentrez pe ce frumos e să te plimbi în natură, să vezi sau să citești ceva care îți hrănește spiritul, pe planuri și obiective curente sau de viitor. Am găsit lucruri care să mă entuziasmeze și m-am abandonat cu totul. Așa am învățat eu că se poate și că POT.