Mecanismul celulitei (şi cum îl dezamorsăm)

img_5235_srgb
Amintire de la soare (Grecia, vara trecută)

În mod aparent bizar, celulita nu are legătură cu masa corporală şi kilogramele pe care le are o persoană, şi nicidecum cu vârsta. Cu siguranţă aţi văzut la plajă fete foarte tinere şi slăbuţe, cu coapse şi posterior pe care celulita a apărut devreme, la fel de vizibil ca pe trupurile altor femei, mai mature şi…împlinite. E practic un hazard să încercăm să încadrăm fenomenul în limita unui indice corporal sau cronologic, cu nenumărate cazuri ce contrazic teoria. Şi atunci, ce putem şti mai precis?

O chestiune de sex

Celulita nu este grăsime, ci doar aspectul pe care îl capătă derma în urma întinderii şi ruperii fibrelor de colagen care leagă celulele adipoase de piele. Când nivelul de colagen scade şi fibrele devin fragile, celulele din ţesutul adipos se deformează şi se expandează, formând binecunoscutele gropiţe şi ridicături generic catalogate “coajă de portocală”. Ce este chiar mai interesant e faptul că, la sexul feminin, colagenul din piele este distribuit pe rânduri paralele, care permit dispunerea grăsimii în compartimente separate, pe când sexul masculin se caracterizează printr-o distribuţie a colagenului în formă de X, ceea ce împiedică diviziunea şi apariţia “punguţelor”. Aşa încât, putem sigur şti de ce orice femeie este mai predispusă la celulită decât un bărbat, în caz că mai era nevoie de (încă) o dovadă de discriminare…

Şi totuşi, nici femeile nu sunt atât de egale între ele când vine vorba de celulită. Atunci când sexul nu dictează, există alte categorii şi capitole care fac diferenţa între femei CU şi femei FĂRĂ.

Gene sau stil de viaţă?

Dacă nu eşti una dintre acele femei care au avut parte de transformări ale pielii din adolescenţă, argumentul genetic îşi pierde din valoare. În zilele noastre, fenomenul e întâlnit la vârste ireal de crude, la fetiţe cu greutate normală de la 5 la 10 ani, unde genele (moştenite de la părinţi şi rude, care probabil suferă de aceleaşi probleme) au făcut posibil ca celulita să se manifeste atât de timpuriu. Însă marea majoritate a femeilor constată celulita abia la tinereţe, după nişte ani în care alimentaţia, somnul şi obiceiurile de zi cu zi încep să-şi pună amprenta, începând cu perioada post-studenţie.

În timp ce medicina alopată nu a adus niciun tratament care să elimine această afecţiune în masă şi nicio pastilă care să reverseze efectele vizibile cu ochiul liber, femeile din lumea întreagă au dat navală fie în sălile de sport, fie în clinicile de modelare corporală, unde li s-a promis netezirea pielii prin proceduri şi aparaturi pe cât de sofisticate, pe atât de selective şi pretenţioase în obţinerea de rezultate. Dar, în cazul în care nu faci sport susţinut şi antrenamente zilnice, probabil că ai remarcat faptul că celulita dobândită în timp nu se dă înlăturată nici cu cele mai draconice exerciţii pe care le-ai încercat vreodată.

Pentru că sedentarismul, cuplat cu o alimentaţie şi un stil de viaţă standard conduc, în majoritatea cazurilor (excepţie făcând modelele şi manechinele tinere, cu o carnaţie de excepţie, sau sportivele de performanţă), la confruntarea cu inamicul cel mai temut pentru femei, al doilea după kilogramele în exces.

O nouă abordare

Specialiştii în detox – vorbim de detoxifiere prin alimentaţie curată, susţinută pe termen mediu sau lung, nu de o cură-şoc de sucuri pe timp de câteva zile, care pot să producă pierderea unor kilograme provenite din sursele de apă din organism, dar nu şi înlăturarea aspectului de coajă de portocală – susţin însă o teorie alternativă legată de mecanismul celulitei.

În cadrul acestei abordări, există o bază mai profundă care este răspunzătoare de fenomenul ruperii şi slăbirii fibrelor de colagen dintre celule, şi aceea este acidoza. Aşa cum bănuieşti, termenul derivă de la cuvântul “acid”, antonim al cuvântului “alcalin” în domeniul nutriţiei şi care denotă un grad ridicat de aciditate=toxicitate=surplus de reziduuri în organism.

Din punct de vedere chimic, dacă alimentaţia noastră este preponderent formată din produse cu potenţial acidifiant (carne, lactate, ouă, zahăr, produse de panificaţie şi patiserie, cafea, alcool), care nu sunt contracarate de un volum suficient de alimente alcaline (fructe, verdeţuri, legume), atunci sistemul limfatic nu poate face faţă cantităţii masive de reziduuri acide rezultate în urma digestiei, o condiţie recent denumită acidoză, în cercurile de sănătate naturopate.

Acţiune şi efect

Experţii în detox, care îndrumă pacienţi pe calea curăţirii şi simplificării dietei, atât în clinici specializate cât şi pe cont propriu (pentru o continuare a procesului pe o perioadă îndeajuns de lungă pentru a se constata dispariţia unor probleme de sănătate), au arătat că o alimentaţie curată (cu alimente integrale, aşa cum există ele în natură, fără procesări suplimentare, şi în cantităţile potrivite pentru fiecare organism), nu produce doar scăderea în greutate, ci şi modificarea aspectului epidermei şi “îmblânzirea” celulitei.

În mod practic, dacă dieta ta va conţine cel puţin 60% produse cu efect alcalin în mod constant (există suficiente liste şi tabele cu alimentele alcaline pe internet pe care le poţi lua ca reper) şi vei susţine un regim curat de viaţă pe perioada a minim 6 luni, din care să facă parte mişcarea zilnică, măcar la nivel de mers pe jos în pas alert timp de 30 de minute, vei putea vedea efectele concrete pe propria piele! Pielea ta va fi mai luminoasă, mai ales la nivelul feţei, fără să fie nevoie să foloseşti creme şi loţiuni specializate sau să îţi mai acoperi tenul tern cu un strat generos de fond de ten, iar zonele afectate de celulită – fie că vorbim de coapse, posterior, abdomen, glezne sau braţe, în funcţie de aria vulnerabilă pentru fiecare persoană – se vor decongestiona efectiv. Alternanţa dintre gropi şi ridicături, atât de deranjantă pentru ochii şi mintea noastră, nu doar că va deveni mai puţin vizibilă, poate chiar va dispărea complet, dar va fi şi mai uşor de…suportat.

Reacţie în lanţ

Celulita are efecte vizibile şi neplăcute în plan fizic, dar, la fel ca şi problema excesului în greutate, ramificaţiile ei ajung adânc în psihic şi au direct de-a face cu felul în care ne evaluăm şi ne placem. Poate cel mai trist lucru nu este să constaţi că textura pielii tale nu mai este ce a fost, ci că ai început să ai mari reticenţe în a te dezbraca şi arăta în public şi privat, până în punctul absurd-amuzant de a refuza o invitaţie la piscină sau o escapadă amoroasă fără perdea (a se citi, de fapt, cearceaf).

Psihologic vorbind, ravagiile pe care le face celulita sunt, adesea, grave şi cronice printre femei, care ajung să contemple monstruozitatea unei intervenţii chirurgicale precum liposuncţia doar pentru a scăpa de demonul stimei şi aprecierii slabe de sine. Din păcate, o astfel de operaţie nu rezolvă nici problema celulitei, nici cea a validării personale, în timp ce un plan de acţiune realist şi consistent – schimbările din dietă, modul de viaţă cu perioade de efort fizic alternat cu perioadă de odihnă şi somn – va da rezultate tocmai pentru că e însuşi o satisfacţie în sine. Ideea e simplă şi funcţionează: fă schimbări în viaţa cotidiană, dă-ţi motive să fii mândră de tine, şi nici cea mai încăpăţânată celulită nu o să-ţi mai poată sta în cale!

Pentru o discuție personalizată pe această temă și alte teme de nutriție, aștept un mail pe monica_neagu05@yahoo.com. Articolul meu de mai sus a apărut în revista SHAPE, unde public lunar materiale legate de dieta conștientă. 

Auto-sabotajul în dietă

fullsizerender
Excese culinare în stil balcanic

Acest articol a apărut în luna septembrie în revista SHAPE, titlul pentru femeile din România pasionate de sport, well-being şi nutriţie, cu care derulez o colaborare pe care o preţuiesc mult. Am scris atunci cititoarelor despre cum să înceapă un nou stil de viaţă şi cum să-l menţină, şi azi împărtăşesc informaţia şi cu voi…

Ne punem dorinţe: să avem mai multă grijă de noi, să mâncăm mai sănătos, să obţinem un plus de energie, să scădem un număr-două la haine, să ne fie drag de noi când ne privim în oglindă…şi lista poate continua. Simţim că e nevoie de schimbare în vieţile noastre, ajungem să formulăm, în minte şi în conversaţii, ce anume ne propunem şi apoi chiar să găsim Ziua (cea Mare) în care începem planul de bătaie. Trăim din plin euforia începutului, fără foame, oboseală sau teamă, blindate, s-ar părea, cu forţă, entuziasm, speranţă. Şi cum strigăm în gura mare, sau în surdină, “Uitaţi-vă la mine, chiar pot!”, ceva misterios şi nelalocul lui se întâmplă de fiecare dată:  undeva, pe la mijloc sau spre final, cedăm.

În spatele aparenţelor

Dacă ai trecut măcar o dată  prin scenariul de mai sus, atunci ştii despre ce vorbesc. Vrei să renunţi la un obicei – la mâncat dulciuri, la carne, la ţigări, la paharele de vin care se înlănţuie la tine pe masă la sfârşit de zi sau săptămână – dar, mai mult decât să întrerupi, pentru câteva zile sau luni, ciclul programului ce rulează neobosit în viaţa ta, nu ai reuşit. Te consideri poate slabă şi lipsită de voinţă, dar, te asigur, nu eşti decât una dintre persoanele care nu au aflat încă faptul că auto-sabotajul e unul dintre mecanismele subconştiente care intră în vigoare atunci când începem să derulăm o schimbare bruscă pentru minte şi, mai ales, pentru corp. Practic, atunci când tu decizi să te eliberezi de un obicei pe care îl ai, nu scapi doar de un viciu sau o dependenţă, ci pierzi, odată cu ele, şi singura cale de gestionare a stresului şi-a problemelor pe care o cunoşti. Cum mâncatul, fumatul şi consumul de alcool reprezintă mecanisme de sublimare, de transformare a unei stări (cotidiene sau generalizate) neplăcute, în momentul în care renunţăm la toate sau la oricare dintre ele, ne trezim, din păcate, fără vreo altă formă de apărare. Iar poftele, care apar primele, sau stările de rău – ameţeală, lipsă de vlagă, irascibilitate, agresivitate – care apar ulterior pe perioada noului program de viaţă nu sunt decât semnale de împotrivire din partea organismului, aflat în disconfortul profund al schimbării.

Nevoia de plăcere

Când ne topim de poftă în faţa unei prăjituri cu ciocolată şi nu putem să simţim bine fără să o devorăm atunci, acolo, pe loc  – iar asta e valabil şi când subiectul e o ţigară sau o bucată de pâine proaspăt scoasă din cuptor  – ce se întâmplă e că ne sabotăm stilul de viaţă sănătos din cauza nevoii acute de plăcere imediată. Acesta e explicaţia pentru care îndrăgostiţii şi artiştii în plin proces de creaţie uită de foame şi de sete: creierul lor e atât de ocupat şi mulţumit deja cu ceea ce le place şi au în faţă, încât nu mai caută alte surse de…bine. Şi aici e tot secretul unei diete reuşite: să ai grijă să pui ceva în locul din care scoţi, să te preocupi să substitui, prin noi metode şi alimente, nevoile fizice şi, mai ales, cele psihice ale corpului. Degeaba te înarmezi cu o voinţă de fier ca să operezi schimbări în alimentaţie, dacă partea emoţională nu e îndeajuns de armonioasă şi nu obţii surse auxiliare de plăcere –  prin intermediul relaţiilor interumane, al unei pasiuni pe care o cultivi sau al unui proiect specific care îţi oferă satisfacţii etc – care sunt esenţiale ca suport mental şi moral pe durata unei astfel de perioade de schimbare. Iar când aceste trăiri lipsesc, la acel moment, din peisaj, şansele să reuşeşti să susţii până la capăt tranziţia către un nou stil alimentar sunt, implicit, diminuate.

Hrana cea de toate zilele

Dar nu doar o mare iubire în derulare, sau orice alt proiect major, personal sau profesional, te poate ţine la adăpost de pofte şi nevoi năvalnice, ci şi o bună strategie şi planificare a paşilor către schimbare. Când ştim cu ce ne confruntăm şi care sunt adevăratele puncte vulnerabile din noi e mult mai simplu să urzim un plan care să fie sustenabil şi rodnic pe termen lung. Primul lucru, şi cel mai practic, e să ne asigurăm că suplinim în mod corespunzător toate  nevoile fizice. Concret, că organsimul nostru îşi primeşte doza de vitamine, minerale, fibre, proteine, lipide şi carbohidraţi şi că nu trece într-o extremă ce conduce la o toană sau criză care să ne descurajeze sau chiar să ne împiedice să mergem mai departe. Dacă scoatem proteina animală (carne, ouă, lactate), o înlocuim cu cea vegetală (fasole, linte, năut) , dacă renunţăm la făinoase (gluten), punem în loc amidonoase (cartof), iar dacă nu mai consumăm zahăr, ne bazăm pe fructe crude sau deshidratate (curmale, caise, smochine). Principiul este să substituim elementele care ne fac rău cu altele mai sănătoase, chiar dacă rămâne să mai lucrăm la capitolul cantităţi, calorii, orar de mese şi aşa mai departe.

Lungul drum către tine

Mai există un al doilea aspect, la care e nevoie de lucru atunci când alunecăm pe panta auto-sabotajului, şi care e mult mai subtil, dar nu de neglijat: relaţia cu mintea şi cu ego-ul nostru. Majoritatea dintre noi care ne apucăm de o dietă ne propunem mental s-o facem rapid, ca şi cum am da pe gât o pastilă amară, ca la scurt timp după să ne simţim revigoraţi şi calmi. Dar nu luăm în calcul că exigenţele minţii – „vreau să slăbesc 5 kilograme în 2 săptămâni”,  „vreau să scap de celulită şi de pielea lăsată într-o lună de antrenament draconic la sală”, „nu mai pun gura pe pizza/paste/cartofi prăjiţn viaţa mea”  –  nu ţin cont de „vocea” corpului, iar acesta se revoltă. Ceea ce ne dorim să se întâmple cât mai repede şi cu rezultate evidente nu este, de cele mai multe ori, aliniat cu capacitatea nostră de schimbare şi transformare naturală şi organică, şi atunci, inevitabil, dăm chix. A avea parte de o tranziţie reuşită pe tărâmul magic al unei vieţi sănătoase înseamnă să te laşi în voia şi în ritmul schimbării, să te bucuri de ce faci şi de întregul proces. Să nu înumeri zilele până la destinaţie, ci alimentele şi senzaţiile noi pe care le-ai descoperit. Mutând focusul de pe ce nu-ţi place pe ceea ce îţi place, ai vrea ca această călătorie către tine, în varianta ta cea mai bună, să nu se mai termine, de fapt, vreodată.

Lactatele şi mucusul

fullsizerender
Brânza camembert pane’ cu gem de afine

Vă ziceam că mi-am mai schimbat puţin dieta în ultimile luni şi că nu am mai fost la fel de strictă cu ce îmi îngădui să mănânc la mesele de peste zi. De fapt, baza au rămas fructele şi legumele, adică fructele reprezintă micul dejun ca întotdeauna, iar de multe ori şi prânzul.

Legumele le prefer doar în salate – mai ales că toată toamna am avut salată verde, roşii, castraveţi şi ardei româneşti de sezon – , eu nefiind o fană a sucurilor verzi sau a amestecurilor lichide cu legume. Pot să adaug puţin morcov sau sfeclă roşie într-un suc de portocale, dar cam la asta mă rezum, pentru că ador freshurile cu gust dulce, din fructe. Şi, oricum, aleg fructele în defavoarea legumelor…întotdeauna.

Dar acolo unde am făcut un rabat a fost masa consistentă a zilei, de obicei cina. Dacă aţi ridicat deja o sprânceană mirată că tocmai eu să consider cina masa mea principală?, vă spun că eu urmez teoria de la mic la mare şi că o digestie laborioasă de la prima masă a zilei (considerând că servim un mic dejun bogat cu alimente diverse, care ne-ar da, s-a presupus mult timp, energie) încetineşte bioritmul şi afectează felul în care stomacul primeşte mesele următoare. Eu, personal, sunt obişnuită de aproximativ 2 ani cu un mic dejun lichid, fresh de citrice sau orice alte fructe am prin casă, şi stilul acesta funcţionează perfect.

Dar să nu lungesc suspansul şi să ajung la subiect. Ce am mâncat, în mod neobişnuit pentru mine, au fost glutenul şi lactatele. În vară am dat iama în pizza, care le conţine pe amândouă, şi abia acum vreo 3 săptămâni, perspectiva de a mânca o felie cu ciuperci (favorita mea) nu mi s-a mai părut apetisantă. Altfel, o dată pe săptămână, deşi nu mâncam pâine, covrigei şi alte nebunii cu gluten, mi se cam făcea poftă de-o pizza, sau măcar jumate.

La fel, n-am consumat nici iaurt, lapte sau brânză (camembertul din fotografie nu a fost comandat de mine, şi nici măcar n-am gustat din el, deşi cică era bun), dar cantitatea de mozzarella care s-a strâns de pe feliile de pizza pe care le-am mâncat, plus untul ocazional din reţetele pe care le-am mai comandat pe la restaurant, trebuie să fi însemnat destul de mult.

Pentru că am simţit pe pielea mea efectul cel mai deranjant al consumului de lactate: hiperproducţia de mucus în organism. Pe lângă întreţinerea unui mediu propice pentru dezvoltarea ciupercilor (invazia de candida, de exemplu), derivatele din lapte sunt direct responsabile de cantitatea de mucus din corp, cu cât mai mare, cu atât mai nocivă pentru sistemul limfatic. Un corp sănătos deţine limfă curată şi fluidă, iar unul afectat va avea mereu limfa îngroşată, sufocată de reziduuri de natură mucilaginoasă.

Ei bine, după câteva săptămâni cu consum ocazional de lactate, aveam sinusurile şi nasul blocat pe timpul nopţii, ceea ce mă făcea să îmi schimb poziţia de somn la intervale scurte şi dimineaţa să mă trezesc mereu înfundată. Mă duceam la baie dimineaţa şi-mi lua minute bune să-mi curăţ nasul de mucus întărit peste noapte, iar uneori refăceam operaţiunea şi în timpul zilei. Şi nici măcar nu eram răcită. Mi-a luat ceva timp să-mi pice fisa de unde mi se trăgea problema. De când am terminat-o cu pizzele (se pare că a fost o patimă temporară, satisfăcută şi rezolvată), am din nou Calea liberă. Căile nazale, cel puţin…:)

Totul e bine aşa cum e

img_5948_srgb
Locuitori din insulele Maldive

Mi-am luat o pauză neplănuită de la blog, pe timpul verii, care a coincis cu o perioadă la fel de neprevăzută de suişuri şi coborâşuri pe toate planurile. Am călătorit, am şi stat, am lăsat frâu liber poftelor culinare – adică am mâncat şi lucruri de care am stat deoparte 4 ani şi pe care acum le-am savurat cu mare plăcere, fără să fac însă excese (voi detalia într-un articol „dietetic” separat) -, dar am avut şi zile de post şi curate, am trăit momente de bucurie, dar şi multe de tristeţe. Însă poate cel mai semnificant aspect din toate astea este realizarea că nu mă simt bine atunci când planurile şi dorinţele mele nu corespund cu realitatea, ceea ce, în ultimile 3 luni s-a întâmplat foarte des.

Mi-am dat seama că şi atunci când te simţi echilibrat şi viaţa decurge liniştit, nu e nevoie decât de o mică sămânţă de haos emoţional care apare la orizont care să perturbe liniştea şi să te arunce în zone de disconfort şi anxietate. Fiecare avem un punct sensibil la unul sau chiar mai multe captiole din viaţă şi, în momente anume, ne simţim mai vulnerabili decât de obicei. Şi, oricât de ironic ar părea, tocmai atunci apar tot felul de situaţii şi evenimente care apasă pe rană şi ne fac să reacţionăm.

Nu am cunoscut încă pe nimeni care să nu fie afectat de faptul că nu deţinem controlul absolut asupra împlinirii planurilor noastre, în termenii şi ritmul dorit de noi, dacă se poate. În partea de lume în care trăim noi, cel puţin, avem agendele pline de planuri pe termen scurt, mediu şi lung, şi tot atâtea şanse de a ne trezi dezamăgiţi. Este scenariul pe care l-am trăit şi eu în ultima perioadă, până săptămâna asta, în care m-am hotărât să mă scutur de convingeri şi fixaţii vechi care nu făceau decât să mă ţină într-o stare de neîmplinire şi lipsă de speranţă.

Câteodată nu e nevoie decât de un moment de claritate şi auto-analiză să înţelegi că tu însăţi eşti cea care dai sens vieţii tale. Poţi accesa bucurie, tristeţe, optimism, negativism, bunădispoziíe, furie, disperare, neputinţă, speranţă, calm, încredere… şi cam toată lista de spectre de stări omeneşti. Poţi să continui să te compari cu alţii (cu toate că nu trăim nici viaţa, nu facem nici munca şi nici alegerile lor), sau cu tine cea din planurile tale perfecte, ca atunci când tu, cea reală, nu încapi în şablonul prestabilit,…să urmeze dezastrul şi autodevastarea…sau poţi alege să opreşti judecăţile.

Planurile ne sunt adeseori dejucate şi asta ne frustrează maxim, dar ce ar fi ca de fiecare dată când se întâmplă aşa, începând cu acest moment, să nu ne mai auto-biciuim sufleteşte, să nu ne mai îngrămădim într-un colţ unde să ne plângem de milă sau să nu ne mai năpustim să găsim vinovaţii, în noi şi cei din jurul nostru? A vedea partea bună din orice situaţie, indiferent cât de dureroasă poate fi, e, până la urmă, un exerciţiu mult mai folositor pentru mintea noastră obişnuită să despice, oricum, firul în paişpe. De ce nu i-am da să extragă şi rezultate mai favorabile, dacă tot e antrenată să rezolve mereu ecuaţii?

Realitatea, din punctul meu de vedere, e că oricât de tristă sau nedreaptă sau superficială ni se pare existenţa noastră la un moment dat, viaţa e, pur şi simplu, un şir de experienţe pe care le avem. Însuşi acest lucru e un câştig pentru orice om. Iar dacă antrenăm şi alte simţuri şi senzaţii şi emoţii şi stări în traiul nostru cotidian, care să ne oprească mintea din găndurile ei aspre şi anxioase, şi să lase spiritul să se bucure de experienţa momentului prezent pe care singuri ni-l programăm să fie frumos şi benefic, atunci am putea să ne umplem singuri viaţa de bine.

PS: am revenit!

Ce e rău şi ce e bine…

2
Vegan sau nu, o dorada proaspăt pescuită şi gătită în vacanţă e ceva de bine 🙂

Sunt atâtea diete, curente, opinii şi (pre)judecăţi despre ce e benefic să mâncăm în ziua de azi şi ce nu, sau ce păţim dacă alegem varianta A în loc de varianta B, C, D etc, încât nu mă mir că atât de multă lume este speriată şi debusolată atunci când vine vorba de alegerile lor de zi cu zi, alimentare şi nu numai. Am fost deprinşi, de mici copii, să primim instrucţiuni şi directive cu privire la conţinutul farfuriei noastre, pe care era musai s-o şi terminăm, indiferent ca n-aveam foame sau ne întorcea stomacul pe dos; şi-atunci, câţi dintre noi, oare, mai discernem informaţia cu care am fost şi continuăm să fim hrăniţi, cu forţa, ani de zile, de către părinţi, educatori, şcoală, TV şi tot soiul de grupuri şi grupări la care plecăm, mult prea uşor, urechea?

Oameni în toată firea fiind, trăim din inerţia programelor create de alţii pentru noi, cu teama subconstient preluată că, poate, dacă nu mâncăm cu pâine, nu ne bem laptele, nu ne înghiţim bucăţica de carne din farfurie sau nu ne luăm masa de cel puţin 3 ori pe zi, atunci comitem ceva greşit şi acel ceva greşit ne va face slabi, vulnerabili şi bolnavi. „Avem nevoie de proteine pentru muşchi”, „de lactate pentru oase” şi „de zahăr pentru creier”, dar nu ne mai gândim la cine şi de ce a zis asta, şi nici nu mai recunoaştem dovezile flagrante, conform cărora carnea e acidă şi cancerigenă, că digestia lactozei consumă, şi NU sporeşte, calciul din organism şi că zahărul, fie al alb sau brun, e pur şi simplu toxic şi otrăvitor. Cu aceste norme greu de contrazis am crescut întregi generaţii de actuali adulţi care, desi chinuiţi de rigorile alimentare ale copilăriei, pe care le-am detestat cu tot sufletul (şi stomacul), la acea vreme, acum le-am lăsat sa facă parte din noi şi din educaţia transmisă, mai departe, copiilor noştri.

E cu atât mai greu să permitem noului flux de schimbări şi informatii corecte să intre în viaţa noastră cu cât suntem guvernaţi de principii vechi, pe care nici nu ne gândim să le mai punem la-ndoială. Cunosc oameni cu probleme de sănătate, fizice sau emoţionale, care nu se simt bine în corpul şi pielea lor, dar care n-ar renunţa la obiceiurile şi stilul lor viaţă. Dar şi oameni, la polul extrem, care au îmbrăţişat un cu totul alt mod de a se hrăni şi trăi, diametral opus de „normă”, şi care tot n-au ajuns nicăieri. Primii nu au deloc control asupra propriilor decizii – sunt cei care au o dietă standard, cu pofte şi dependenţe care le condiţionează conţinutul, cantitatea şi programul meselor fără dreptul lor la apel – iar ceilalţi sunt atât de preocupaţi de a-şi decide fiecare aliment şi înghiţitură din zi, încât cred orbeşte că dacă s-ar abate un pas mai la stânga sau dreapta, ar pierde tot controlul pe care-l deţin asupra statutului de frugivor, crudivor, vegan sau vegetarian pe care şi l-au creat în mintea şi în jurul lor. Ca şi cum asta e tot ce conteză…

Da, este important să analizăm cu ce ne hrănim şi care sunt principiile care ne guvernează dieta, însă asta doar în scopul de a afla ce anume ne face bine – pe termen scurt şi lung – şi ce ne face rău. Şi nu doar la nivel mental, aşa cum suntem obişnuiţi să evaluăm lucrurile la acest capitol (şi în general), ci şi la nivel fizic şi profund. Am descoperit, pe mine însămi, că apartenenţa la un anume stil alimentar nu aduce niciun beneficiu dacă doar urmez un trend – indiferent cât de logic sau cool sau etic sau recomandat de nu-ştiu-cine e el – dacă eu, FIINŢA compusă dintr-un corp şi un suflet care sunt, nu simt că mi-aduce STAREA DE BINE, de lungă durată, pe care o caut. Dacă nu ating greutatea ideală (indicatorul corporal), energia vitală (indicatorul spiritual) şi cheful de a ieşi din casă şi de-a întâmpina lumea cu un zâmbet (indicatorul socio-relaţional), atunci dieta în care am crezut cu tărie şi pe care am ţinut-o câteva luni sau câţiva ani…e timpul să se schimbe.

Se spune că singura constantă în univers e schimbarea şi consider, ca o persoană care, de mai bine de 10 ani, experiementez şi studiez la capitolul alimentaţie, că această lege se aplică şi aici. Iar cel mai bun indicator nu este ce ştim şi credem că ne face bine, ci ceea ce TESTĂM şi simţim – atunci când ne curăţăm şi detoxifiem suficient simţurile şi mintea – că ne dă libertate de cuget şi mişcare, şi nu că ne ţine prizonieri. Şi da, vorbesc (încă) de mâncare.

Grija pentru noi

1
Eu cu mine si o plaja pustie

Ma surprind adesea fiind nemultumita si suferind pentru felul cum se poarta cei din apropierea mea cu mine. Apoi, dupa o partida reactiva, cu lamentari, ganduri negative, lacrimi si suspine – dupa caz – realizez ca acel stimul care imi provoaca atata tumult intern reprezinta, de fapt, un mai vechi comportament familiar cu care am intrat, in repetate randuri, in contact, si care, iata, continua sa faca valuri violente in viata mea. Cu cat permit acestui pattern sa se manifeste in aceeasi maniera in prezent, pe modelul comportament extern agresiv/indiferent/nedrept etc – reactie de victima din partea mea,  cu atat acest schimb de energii isi va gasi un teren propice de desfasurare si repetare ce ne va disparea tocmai pentru ca eu reactionez, de fiecare data, la fel.

Paradoxal, cu cat suferi mai tare dintr-un motiv (aparent) extern, cu cat strigi si plangi si te arati ravasita de rezultat, cu atat situatia sau comportamentul negativ care iti provoaca acea stare se va inteti. Am observat, inclusiv pe propria-mi piele, cum oameni care isi fac rau reciproc si care incearca, cum stiu ei mai bine, sa comunice intre ei si sa-l determine pe celalalt sa schimbe si sa indrepte comportamentul nociv, esueaza in aproape 100‰din cazuri. Pentru ca nu cealalta persoana poate sa te faca sa te simti mai bine, ci doar tu insati. Nu celalalt te va iubi si iti va purta de grija ca si cum esti cel mai important om din lume, ci doar tu insati. Avem impresia ca cei din jur – partenerul, prietenii, colegii etc – sunt responsabili de gradul nostru de satisfactie si fericire, cand, de fapt, noi singuri (si nimeni altcineva) stim cel mai bine cum, cand si ce ne face sa tresarim de bucurie sau de durere, noi fiind raspunzatori pentru ambele variante. Am auzit, cu totii, de teoria iubirii de sine, unii chiar credem ca o aplicam, insa, in practica, ce facem e sa fugarim o viata iluzia bunastarii dobandite prin ceilalti.

Menis Yousry, magicianul emotiilor si psihologiei umane cu care am avut ocazia sa lucrez direct la cursul sau despre relatii sustinut la Iasi, la inceputul lunii iunie, a spus un lucru brutal de adevarat: „Niciun om nu este loial relatiei din care face parte, ci propriilor sale nevoi”. Cu alte cuvinte, cu toata dragostea si dragul, nimeni nu pune altceva sau pe altcineva pe piedestal, inainte de a se pune pe sine insesi. Cu toate astea, toti asteptam, inutil, suprema dovada, supremul sacrificiu din partea celuilalt, cu atat mai mult cu cat nu am primit si cunoscut acest lucru niciodata, nici macar cand eram mici. Iar daca, atunci cand eram copii, binele nostru depindea in intregime de grija si iubirea primite din partea parintilor si adultilor in general, acum, noi insine ajunsi adulti, nu ne putem trezi la realitatea ca noi suntem, in mod primordial, generatorii acelor emotii, iar tot ce vine din exterior, bun sau rau, e doar o reflexie a ceea ce ne oferim, sau nu, noua personal.

In clipa in care constatam ca asteptarile pe care le avem de la ceilalti nu vin de acolo, avem insa doua optiuni: sa continuam sa cerem si sa ne „tavalim pe jos” cand nu primim – intrand astfel in postura vulnerabila si familiara de victima – sau sa ne ridicam din locul in care ne-am prabusit si sa incepem sa ne dam, noua insine, acele lucruri de care avem nevoie de la altii. Nu inseamna, in niciun caz, ca suntem in pericolul de a fi autosuficienti – a ajunge sa te iubesti cu adevarat pe tine insuti e , oricum, mult mai greu, se pare, decat a iubi pe cineva din jur – , ci doar ca starea noastra e in echilibru indiferent de ceea ce vine, sau nu, din mediul extern.

Asa cum stim sa ne procuram de unii singur alimentele care ne plac si care ne fac sa ne simtim bine, tot asa e nevoie sa ne oferim, in mod individual, emotiile si circumstantele care ne hranesc asa cum ne dorim. Si da, e tare placut sa te asezi la masa fiind in compania altora, sa imparti cu ei momente bune, grele sau incerte, dar daca ei se intampla sa lipseasca din peisaj atunci cand tu ai nevoie sa mananci, nu vei sta – sper – sa astepti pe cineva anume, care sa apara la timp ca tu sa nu mori de foame…

Totul se poate schimba…

aliniament

…contează doar să-ți dorești asta. E concluzia la care am ajuns după multe căutări de mine însămi, de răspunsuri și soluții. Am făcut cursuri, am urmat diete, am făcut terapie, meditații, tratamente. M-am dus în locuri, am cunoscut oameni, unii mentori, unii prieteni, alții doar trecători care aveau să-mi arate ceva, și totul a început să capete un sens, să devină un pic mai clar. Dar schimbarea apare doar dacă lucrezi pentru ea, activ, conștient, cu dorința nesecată ca ea să se producă. Poți să te plimbi pe la toți vracii, vindecătorii și învățătorii acestei lumi, și da, ei îți pot sugera căi și metode, dar adevărul e că nimeni nu te poate face bine, sănătos și întreg dacă tu însuți nu-ți faci „temele”, dacă nu depui partea ta (majoritară) de efort, dacă nu ești dispus să mergi până în cele mai întunecate cotloane din viața ta, să-ți privești cu curaj toate fricile și limitările și pattern-urile care îți guvernează existența și de acolo să începi să acționezi, să le preschimbi în credințe diferite, care te ajută să trăiești mai bine.

Acesta este motivul pentru care rețetele nu funcționează în mod universal, sau general, și orice tratament acționează altfel pentru fiecare persoană în parte. Tocmai pentru că noi, oamenii, avem cu toții nevoi, suferințe și probleme, dar nivelul la care ne raportăm la ele diferă foarte mult de la o persoană la alta. Iar atunci când mergem să căutăm soluții, o facem, la fel, în conformitate cu setul de credințe care ne guvernează viața, cum ziceam mai sus. Unii merg la medicul alopat, alții la cel homeopat, unii la psiholog, alții la duhovnic, unii la naturopat, alții la shaman. Unii suntem deschiși să primim ajutor, alții, în ciuda aparențelor și a nevoii presante, reușim să ne lăsăm asistați și să participăm prea puțin, insuficient, în orice caz, în experiența vindecării. Și atunci vindecarea se poate lăsa așteptată.

Fiecare avem ritmul propriu, cu perioade mai lente și perioade mai accelerate în care facem schimbări. Important e să nu stagnăm. Și să ne lăsăm deschiși posibilităților și variantelor din jurul nostru. Iar atunci când luăm decizia de a face ceva, s-o facem cu tot sufletul. Cu acest gând în minte m-am dus la ședința de Aliniament Divin cu Alexandra Dumitrică, pe care o cunoscusem recent și apucase să-mi povestească de tratamentul acesta cu care se ocupă și care aliniază coloana vertebrală, astfel că dacă suferi de asimetrii ale omoplaților, șoldurilor sau tălpilor, de scolioză sau orice alte deviații la nivelul spatelui, bazinului și picioarelor, această terapie le poate remedia într-o singură ședință.

Partea mai interesantă este că ești măsurat și înainte de a te lungi pe masa de tratament, și imediat după ce se termină sesiunea, – Alexandra trasează niște linii la baza călcâielor care marchează raportul piciorului stâng cu cel drept – așa încât, la final, devine clar dacă membrele inferioare prezintă simetrie sau diferență redusă față de postura inițială. La mine a existat o asimetrie de 1 cm, dar au fost persoane care au recuperat o deviație de 3 cm între partea dreaptă și partea stângă a corpului, iar fotografiile tip polaroid care se fac înainte și după Aliniament Divin și pe care le primești la sfârșit, înregistrează și atestează această schimbare vizibilă cu ochiul liber. Mai mult, realinierea coloanei eliberează centri energetici care fuseseră blocați de postura defectuoasă de dinainte, ceea ce, se pare, produce diverse și misterioase alte schimbări și experiențe noi în viața fiecăruia, dincolo de aspectele fizice ale corpului material. Se pot produce gânduri noi, porniri creative, modificări emoționale și tot felul de trăiri care deblochează vechiul și invită noul, dar asta ține, cum ziceam mai devreme, de starea în care se găsește fiecare persoană care apare la tratament, de necesitățile, înclinațiile și gradul său de deschidere.

Mai întâi vă zic câte ceva despre procedura în sine, despre ce presupune ea, și apoi vă voi spune și ce am simțit eu legat de ea. Aliniamentul Divin este, practic, o terapie care folosește Energia Sursei și o canalizează puternic prin prezența unui terapeut inițiat și trainuit în această metodă, de care beneficiezi intens pe durata a câteva minute, nu mai mult de 5 aproximativ, fără ca acesta să te atingă. E posibil să resimți ceva senzații în corp, e posibil să nu. În orice caz, măsurătorile care se fac imediat după vor marca, cu siguranță,  modificări pozitive la nivelul coloanei. După această etapă de bază, Alexandra mi-a făcut și o sesiune de echilibrare a chakrelor și organelor de bază, prilej cu care mi-a spus și unde a simțit slăbiciune și unde e cazul să lucrez mai intens.

Personal, mi-am dorit să beneficiez de această terapie pentru că suferința mea fizică se află la nivelul coloanei – la mine e vorba de o afecțiune a sistemului nervos central, care dereglează funcțiile motorii și modifică ușor configurația bazinului și tălpilor – și atunci mi-am zis că orice repoziționare în această zonă va da naștere la niște schimbări care îmi vor fi neapărat de folos în procesul recuperării. Mai mult, de câteva luni sufeream de o durere cronică în omoplatul stâng, care trecea temporar cu masaj și mișcare, dar apoi revenea în fiecare zi în care nu aveam cum să fac nici masaj, nici altceva. Iar acum, la aproximativ o lună de când am plecat acasă cu fotografia și certificatul Alinierii mele, constat că nu o mai am. Chiar dacă n-am făcut nimic în plus pentru ea, nicio manevră fizică deosebită, sunt deja câteva săptămâni de când acea tensiune dureroasă mi-a dat pace. Și chiar dacă motricitatea mea încă nu e la cote ridicate, mai ales atunci când e nevoie să fiu activă fizic și emoțional, sesizez că acel disconfort suplimentar pe care îl resimțeam în umărul stâng a dispărut fără urmă.

Și ce am mai descoperit, studiindu-mi cu atenție perioada de după. Că am găsit puterea și echilibrul intern de a începe și finaliza cu succes un post alimentar de 7 zile fără mâncare, doar cu apă, pe care îl tot amânam din luna martie, dorind, teoretic, să continui detoxifierea profundă a corpului și procesul său de curățenie, dar, practic, nereușind, să-mi regăsesc forța să-l fac. Până acum, la 2 săptămâni de la Aliniament. Și că am găsit, de asemenea, o disponibilitate mai mare să mă auto-analizez în diverse relații apropiate din viața mea, și să mă repoziționez față de acele persoane, fie să mă apropii, fie să mă detașez. Să fac, așadar un pic de ordine și curățenie și în suflet, să aduc ce îi este benefic și necesar, și să elimin emoțiile și situațiile de care nu mai are nevoie momentan. Mai clar, am reușit să fac să funcționeze relații cu care mă hrănesc, și chiar să facilitez apariția unora noi, și am renunțat să mă consum pentru alte lucruri și aspecte care mă trag înapoi.

Asta este ceea ce pot lega eu de Aliniamentul Divin pe care l-am primit de la Alexandra Dumitrică o dată în viață. Pentru că tratamentul acesta se face o singură dată, nu e nevoie decât de o unică ședință ca să remediezi asimetria corpului. Odată reașezată, ea nu se va deregla din nou. Dar cât privește reglările interne emoționale și mentale, acestea rămân doar în grija noastră. Terenul, într-o astfel de perioadă din viață, e propice și fertil. Depinde doar de noi cu ce alegem să-l semănăm mai departe.
PS: Dacă dorești să încerci tratamentul, pe Alexandra o găsești aici: https://www.facebook.com/alexandra.dumitrica

Postul, revenirea și vacanța

Am lipsit justificat o perioadă de pe blog, cum fac de obicei când țin post cu apă sau când plec în vacanță, pentru că atunci mă concentrez doar pe ce am de făcut sau de trăit la momentul respectiv, plănuind să povestesc despre asta abia la sfârșit, când am sedimentat și integrat experiența. Iar anul acesta le-am făcut pe amândouă, una după alta, fără ca măcar să fi știut dinainte că după 7 zile fără mâncare, doar cu apă, petrecute la București la început de iunie, urma să petrec, în mod neașteptat, altele 6, la mare și soare în insula Kos, în Grecia.

Spre deosebire de cele 2 posturi cu apă ținute în primăvara și toamna lui 2015, acest al 3-lea post de o săptămână a fost în mod clar mai ușor și bine tolerat de corp – citisem și eu, anul trecut, despre faptul că organismul se adaptează din ce în ce mai bine la perioadele fără hrană pe măsură ce faci acest antrenament organizat la intervale regulate – , așadar am reușit ca în tot acest timp să am simptome reduse de tensiune arterială scăzută (principala mea problemă în timpul postului până acum), și să fiu capabilă să desfășor cu ușurință câteva activități care dățile trecute îmi puseseră ceva probleme: baia și plimbarea zilnică, de data asta făcându-le fără să mai simt că sunt pe punctul de a leșina dacă nu iau o pauză și mă opresc. Tocmai de aceea, acum am găsit mai mult avânt să documentez pe zile experiența, pe pagina mea de facebook Jurnaldedetox by Monica Neagu, și apoi să dau curs invitației de a mă recupera departe de casă, schimbând mediul, clima, casa, alimentele și întregul plan de refacere fizică și psihică.

Tot ce era nevoie să fac era să suport drumul, pentru că, odată ajunsă la destinație, mă așteptau plaja, fructele și legumele proaspete, mirosul de mare și adierea vântului printre măslini. Adică odihnă totală în natură, exact ce e recomandat să faci în perioada de revenire după post, alături de consum light și gradual de hrană vie, asezonată cu o doză sănătoasă de vitamina D din soare, care încarcă și hrănește energetic fiecare celulă din corp. Iar când am aflat că pe insula Kos s-a născut însuși Hippocrate, părintele medicinei căruia îi aparține unul dintre citatele mele preferate – „Lăsați alimentele să vă fie medicamente” – și că acolo se găsesc ruinele centrului de sănătate Asklepieion, fondat de acesta în secolul 4 B.C., în cinstea zeului grec al vindecării, Asclepius, am știut că acela e locul în care mi-e dat să ajung. Mi s-a părut atât de frumoasă sincronicitatea dintre perioada de post și cea de refacere, încât am acceptat să iau 2 avioane și să fac acest demers anevoios pentru cineva care a trăit o săptămână doar cu apă și mișcări ușoare, fără zgomot, agitație și efort fizic – să străbați culoarele aeroportului, să treci prin filtre, să urci în autobuz și apoi în avion pare ceva uzual, doar că perspectiva se schimbă total în momentul în care corpul funcționează doar pe resurse interne, fără combustibil extern.

Au fost momente pe drum când mi s-a făcut rău, dar am avut cu mine un măr proaspăt și zemos – fructoza se transformă instantaneu în glucoză pentru celule iar apa cu enzime din fructe hidratează eficient sistemul – iar câteva îmbucături bine mestecate au făcut, efectiv, miracole de la un minut la altul. 24 de ore de la încheierea postului am consumat doar fructe și suc fresh de portocale, iar în restul zilelor merele, portocalele, piersicile, căpșunile și cireșele au constituit atât masa mea de dimineață, cât și cea de prânz. Doar cina a conținut legume – salate crude, măsline, vinete și dovlecei la grill – și pește și fructe de mare după primele 2 zile, având în vedere că mă aflam pe o insulă unde toate astea se găseau la orice pas, proaspete și preparate în aceeași zi.

Am mâncat exact ce și cât mi-a cerut corpul, nici mai mult, nici mai puțin, am dormit suficient, am stat la soare și nu m-am agitat mai mult decât simțeam că îmi e necesar, astfel că în a 4-a zi eram aproape complet refăcută, de unde, în posturile anterioare, tot procesul a durat o altă săptămână. Dar cum mintea și gândurile noastre influențează acțiunile și partea fizică, am permis practic corpului să se relaxeze și să se bucure de tot ce experimentează, iar organismul mi-a mulțumit. Vă las în compania amintirilor vii din vacanța mea grecească și vă doresc fiecăruia să-și caute colțul de paradis unde să-și încarce bateriile în această vară 🙂

FullSizeRender2
Priveliște de pe șezlongul meu de la piscină, către câmpul cu măslini și smochini
pool
Ore tihnite la piscină, cu zumzet de gâze, ciripit de păsări și fără zgomote umane
fructeeee
Fructe bune, de diminneață până seara
4
Centrul de sănătate fondat de Hippocrate pe insula natală avea 3 nivele, primul pentru spitalizarea și recuperarea pacienților, al doilea pentru tratamentul cu ape termale și al treilea ca templu dedicat lui Asclepius, zeul sănătății și al vindecării.
EU
De la ultimul nivel al sitului Asklepieion se vede orașul vechi Kos și marea Egee, până la întâlnirea cu pământul Turciei și cu insula Bodrum.
9
Partea sudică a insulei este plină de plaje amenajate, aici Paradise Beach, care la început de iunie sunt încă aerisite și nu foarte aglomerate
6
Kos e plin de zone sălbatice și drumuri surprinzătoare, ca această coastă care intră direct în mare și te îndrumă către o fâșie-surpriză cu nisip
7
Din zona montană Zia privești cum soarele incandescent se scunfundă spectaculos în Egee la apus, în timp ce lumina crepusculară inundă masa și bucatele de la cină.
8
Când ești pe insulă, nu se poate să nu testezi fructele de mare pescuite în zorii zilei
me
Floră, faună și dispoziție de vacanță…

Amestecuri și combinații

chinese
Ce-am mâncat la chinezesc: orez simplu, urechi de lemn și niște pește asortat cu legume.

Una dintre cele mai faimoase zicale cu care am crescut a fost, pentru mine și probabil pentru mulți dintre voi, aceea că la masă „e bine să guști câte puțin din toate”, asta însemnând cumpătare, echilibru, sănătate. De-abia când începem să ne facem propriile experiențe și descoperiri se întâmplă să ne pice fisa cum că nu tot ce am auzit în copilărie, în familii sau instituții cu autoritate – școli și grădinițe -, este literă de lege, cum s-ar spune, și că nu mai e cazul să disputăm ceea ce susține intelectul colectiv. În fapt, de multe ori, aceste legi indiscutabile se dovedesc a fi șubrede, iar cea mai bună metodă de a trăi bine cu noi înșine este să constatăm pe propria piele ce ne este benefic și ce nu din tot ce-am preluat de la generațiile anterioare, alegând să păstrăm doar ideile ce ni se potrivesc cu adevărat.

Dar să ne reîntoarcem la hrana noastră cea de toate zilele acum, la o noapte distanță de la o masă mult prea copioasă pentru mine, și cea care mi-a inspirat această postare pe tema combinațiilor alimentare, aparent inofensive, la care, recunosc, și după 4 ani de detox as a way of living , mai poftesc uneori și atunci îmi permit un mic „derapaj”.  Ceea ce rezultă într-un festin la indian, la chinezesc sau arăbesc, unde găsesc meniuri generoase și minuțioase pentru vegani ca mine, dar care mai gustă și pește uneori. Așa că ajung, invariabil, la masa cu mult-puțin-din-toate, cu legume cu duiumul, gătite în multiple feluri, cu orez, și el simplu sau complex, sau cu hummus sau cu tofu, sau cu sushi – depinde în  ce stare și conjunctură mă aflu.

Un simplu observator ar spune că tot ce se găsește acolo face parte din categoria alimentelor bune – nu tu lactate, nu tu carne, nu tu ouă sau gluten – dar chiar și așa, în următoarele 12 ore pe puțin, eu resimt toate simptomele unei digestii greoaie – reflux gastric, gaze, balonări, somn agitat și o stare de oboseală accentuată, care mă fac să mă îndoiesc total că regula „puțin din toate” are vreo valabilitate în cazul meu. Da, poate dacă treci de la o dietă standard, plină cu excese de sare, zahăr, gluten și lactate – dacă analizăm etichetele oricărui produs ambalat nu cred c-avem vreo șansă să le omitem – atunci să mănânci o cantitate mai mică din tot felul de variante, unele chiar sănătoase, e deja un mare pas înainte. Dar chiar și așa, nu sunt convinsă că diversificarea hranei pe care o consumăm nu e de fapt o păcăleală pentru organism – slujind de fapt poftelor și voinței papilelor gustative – și nu corpului în sine, care se simte mai bine cu ceva mai simplu decât ceva mai complicat.

Este, de fapt, logic, dacă ne gândim că fiecare grupă alimentară are un anume specific digestiv – necesită un anumit tip de secreție de acid clorhidric în stomac, mai mare sau mai mică sau deloc, o anumită aciditate salivară, un anumit timp de tranzit în intestin – și atunci când mâncăm 8-10-15 ingrediente la o singură masă – căci sarea, uleiul, condimentele tind să fie neglijate la numărătoare, dar ele se adună la total – tot sistemul, nervos, endocrin, digestiv, circulator și eliminator se mobilizează să facă față, cu greu, acestei vastități alimentare. Luptă să reziste asediului de proteine, animale și vegetale, de grăsimi de nu știu câte feluri, de zaharuri și carbohidrați și zeci de alte substanțe cu denumiri care mai de care mai tehnice. Și atunci nu ar fi mai înțelept să ne cruțăm organismul de aceste salturi extreme de funcționare și să-i dăm de lucru exact cât poade duce? Da, fiecare suntem diferiți și necesităm ajustări personale, dar dacă experimentăm efecte secundare neplăcute după masă – pe lângă clasicele crampe și balonări, adaug aici și starea imediată de somnolență pe care mulți oameni o privesc drept normală – suspiciunea mea se îndreaptă asupra amestecurilor pe care le facem. Personal, mă simt mult mai bine după o masă de 1/2 kilogram de curmale sau 1 kilogram de cireșe decât după câteva sute de grame de pește gătit cu legume și cu orez. Până la urmă, prefer și susțin simplitatea în doze mari decât complexitatea în doze mici. La masă, cel puțin 🙂

La masă cu prieteni

prieteni
Meniul meu la ‘masa rotundă’: edamame fierte și mix de salată și legume crude

Pentru mine, a mânca diferit nu a reprezentat nicio clipă un motiv de a ocoli întrunirile amicale, „grătarele” duminicale sau mai știu-eu-ce prilej de a sta la masă cu restul lumii, fie ea omnivoră sau vegetariană. Și sunt 2 motive mari și late pentru care nu mi-am schimbat preferințele sociale în momentul când mi-am schimbat dieta: unul este că nu e treaba mea să judec pe nimeni, nici în funcție de ce mănâncă, nici în funcție de altceva, și, al doilea, că nu am nici cea mai mică problemă la capitolul pofte alimentare. Poți să devorezi munți de fripturi și tone de prăjituri în fața mea, că sunt la fel ca un nefumător (cum sunt și eu, de mai bine de 5 ani) care n-are nicio înclinație să-și aprindă vreo țigară doar pentru că prietenii lui își exersează de zor plămânii lângă el. Iar dacă, uneori, fumul de tutun te determină să te dai câțiva pași mai încolo, cel puțin cel de grătar e unul, pentru mine, safe 🙂

Ceea ce vreau să spun – după ce eliminăm din ecuație discursul etic (și energetic) pe marginea alimentelor care sunt și nu sunt ok de consumat și de la care mă abțin din motivul menționat mai sus – e faptul că atunci când scapi de sub împărăția dependențelor suverane – carne, lactate, ouă, zahăr, gluten – ești cu adevărat un om liber. Liber de a sta cu oricine, oriunde și în orice condiții fără să simți presiunea de a gusta sau devora bucatele care se pun dinaintea ta, la masă. Liber să discuți, să râzi și să te bucuri de prezența oamenilor fără să percepi frica de pofte și tentații care te pot încăleca și controla într-un moment de slăbiciune. Când dieta devine stil de viață iar corpul și mintea înlocuiesc ideea de abstinență cu cea de normalitate, de-abia atunci te relaxezi și poți refuza politicos orice invitație binevoitoare de a lua „măcar o gură” din orice fel delicios de mâncare din fața ta. Pentru că, oricât de curios pare pentru cei din jur, tu chiar nu ai nevoie.

Am ajuns să simt asta imediat ce am luat decizia, fermă și personală, de a-mi schimba dieta, acum mulți, mulți ani. Din acel moment nu mi-am acordat circumstanțe atenuante nici să lipsesc de la întrunirile prietenilor, nici să mănânc neapărat ceea ce mănâncă ei. Eu sunt EU și nimeni nu știe mai bine decât mine ce îmi face plăcere și ce nu, cum vreau să mă simt și să mă hrănesc. Iar, în timp, cei care îmi stau alături au înțeles. Astfel că, la masa plină de sâmbăta trecută la care am participat cu mare plăcere, gazdele au fost grijulii să-mi rezerve cea mai mare porție de salată – ca fel principal, și nu pe post de garnitură în farfurie, ca în cazul lor – și să-mi fiarbă, special, niște edamame – păstăile de soia pe care le găsești, de obicei, doar în restaurantele japoneze și asiatice – și care au stârnit destulă vâlvă și curiozitate printre carnivorii prezenți, încât să le deguste și să se pronunțe neașteptat de pozitiv în favoarea lor. Pentru că, așa cum am văzut de multe ori, omul devine adept cu voia lui, nu cu a altuia…